Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Gălăţenii îi vin în ajutor lui Ionel Irimia

În urmă cu două săptămâni, vă prezentam cazul lui Ionel Irimia, un bărbat în vârstă de 55 de ani, care suferă de un handicap la piciorul stâng, iar acest necaz nu îi permite să muncească sau să participe la orice altă activitate. Din păcate, nu mai are gamba stângă, iar în urma eforturilor pe care le-a făcut pentru a-şi achiziţiona o proteză pentru picior, a rămas singur, într-o cămăruţă plină de mucegai, care stă să se dărâme peste el.
Gălăţenii impresionaţi de soarta lui i-au sărit în ajutor, cu ce au putut. Am rămas plăcut impresionată săptămâna aceasta, când am fost vizitată de domnul Cristian Cutov, care, cu ajutorul altor oameni cu suflet mare, a strâns suma de 500 de lei, bani care îi vor fi de folos pentru a-şi izola tavanul. De asemenea, o altă femeia cu inimă mare i-a adus lui nea Ionel o sacoşă cu alimente neperisabile. Gestul celor doi este un exemplu pentru toţi cei care vor să aducă o bucurie cât de mică unui om care chiar are nevoie.
Cei care doresc să îi întindă o mână de ajutor pot aduce orice consideră că i-ar putea fi de folos la redacţia "Viaţa liberă", din strada Domnească, numărul 68.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
IU

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.