Peste 2.000 de viroze respiratorii
Direcţia de Sănătate Publică Galaţi a început monitorizarea cazurilor de viroze respiratorii şi pneumonii. Astfel, în săptămâna precedentă, au fost înregistrate 2.292 de cazuri de viroze respiratorii, dintre care 35 au necesitat internarea. Cea mai afectată grupă de vârstă a fost cea cuprinsă între cinci şi 14 ani, aici fiind raportate 825 de cazuri. De asemenea, săptămâna trecută au fost raportate 249 de persoane diagnosticate cu pneumonii, 57 dintre ele fiind internate. Copii cu vârste între doi şi patru ani au fost cei mai afectaţi, fiind înregistrate 78 de cazuri.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.