Tone de alimente, combustibil şi apă pentru SINISTRAȚI, de la rezerva de stat
Nu mai puţin de 18.000 de litri de apă minerală, 3,6 tone de conserve din carne de porc, trei tone de conserve cu pate de ficat, 20 de tone de motorină şi o tonă de benzină au ajuns în comunele gălăţene Pechea, Cuza Vodă şi Slobozia Conachi, afectate grav de inundaţii, au anunţat reprezentanţii Executivului, după şedinţa de ieri, 19 octombrie.
Biroul de Presă al Guvernului a comunicat că Executivul a aprobat scoaterea unor produse din rezerva de stat, în limita sumei de 177,2 milioane lei, şi acordarea acestora ca ajutoare umanitare de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru populaţia afectată de inundaţii.
„Cheltuielile pentru scoaterea şi distribuirea produselor au fost suportate de către Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale. Hotărârea adoptată de Guvern completează stocurile din rezerva de stat, iar fondurile necesare reîntregirii stocurilor rezervă de stat pentru apă minerală, conserve carne de porc, conserve pate de ficat şi motorină se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne - Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale”, au transmis reprezentanţii Executivului.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.