Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

La fiecare două zile, un român moare în incendii produse în locuinţe

Anual, în România se produc, în medie, 6.000 de incendii la locuinţe, în urma cărora circa 180 de persoane îşi pierd viaţa. Practic, la fiecare două zile, un român moare în astfel de evenimente, existând situaţii în care familii întregi au căzut pradă flăcărilor, cea mai mare parte a incendiilor producându-se pe parcursul nopţii, potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
Oficialii instituţiei susţin că este nevoie de o mai mare conştientizare a pericolului şi de înţelegerea nevoii de autoprotejare, motiv pentru care au lansat, împreună cu E.ON România, o campanie privind sensibilizarea opiniei publice în vederea montării detectoarelor de incendiu şi a detectoarelor de gaze în locuinţa proprie.
"Prevenire prin responsabilitate şi înţelegerea nevoii de a te autoproteja. Este un element pe care, în societatea românească, trebuie să-l înţelegem mult mai bine. Să începem să ne autoprotejăm. În cadrul acestei campanii, nu urmărim să creăm obligativitatea instalării acestor detectorare, ci să conştientizăm că este nevoie să le avem. Că acest lucru salvează vieţi", a declarat şeful IGSU, general Ovidiu Vasilică, la conferinţa de lansare a campaniei.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.