Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Elevi instruiţi pentru situaţii de URGENȚĂ

130 de elevi din clasele I-IV de la Şcoala Gimnaziala  Slobozia Conachi au participat la o activitate de instruire şi informare cu privire la modul de comportare în cazul unei situaţii de urgenţă (incendiu, cutremur, inundaţie). Acţiunea face parte din proiectul „Zilele Siguranţei”, care a fost derulat, în luna noiembrie, între Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi şi Şcoala Gimnazială Slobozia Conachi. Proiectul are ca parteneri Asociaţia Centru de Resurse al Comunităţii Schela, Inspectoratul  Judeţean de Poliţie Galaţi, Direcţia de Sănătate Publică Galaţi şi OMV Petrom S.A..

"Pentru ca fiecare elev să înţeleagă comportamentul ce trebuie adoptat în diverse situaţii de urgenţă, activitatea a debutat cu prezentarea unor filme, astfel încât copiii să poată conştientiza pericolul şi să aibă un comportament corect în cazul unor astfel de evenimente. Prezentarea a decurs cu un dialog interactiv între reprezentanţii ISU şi elevi”, ne-a declarat lt.col. Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.

Elevilor li s-au prezentat şi cele patru campanii naţionale de informare a populaţiei „FOC”, „RISC”, „Nu tremur la cutremur” şi „Vreau să fiu voluntar”, care au devenit  subiecte importante de discuţie, atât pentru copii, cât şi pentru cadrele didactice.

„Pe viitor se doreşte ca astfel de întâlniri să fie făcute şi la nivelul altor unităţi de învăţământ, astfel încât copiii noştri să cunoască mult mai bine regulile de comportament în cazul producerii unei situaţii de urgenţă”, a conchis lt. col. Eugen Chiriţă.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.