Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

20 de BOMBE descoperite în timpul unei lucrări la reţeaua de apă


Descoperire periculoasă pe terenul de sport din localitatea gălăţean Fârţăneşti. Muncitorii care efectuau o lucrare la reţeau de apă au descoperit un proiectil. Oamenii au sunat imediat la 112 şi au anunţat descoperirea. La faşa locului au ajuns pirotehniştii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, care, în urma vetificării zonei au mai găsit încă 19 proiectile. “În urma unor lucrări de aducţiune a apei la un teren de sport în localitatea Fârţăneşti, muncitorii au descoperit un element de muniţie. Au fost descoperite încă 19 elemente de muniţie  de acelaşi tip, obuz de 82 de milimetri de aruncător. Elementele de muniţie au fost ridicate, transportate la sediu, depozitate, deocamdată, în vederea distrugerii”, ne-a declarat lt. col. Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.

Pirotehniştii susţin că proiectilele provin din cel de-al Doilea Război Mondial. “Am descoperit un număr de 20 de bombe de aruncător rămase din timpul Celui De-al Doilea Război Mondial. Bombele de aruncător au încărcătură de explozie, au focosul montat şi sunt într-o stare bună de funcţionare”ne-a explicat maistru pirotehnic Alin Ion de la ISU Galaţi.

Din fericire niciuna dintre bombe nu a fost lovită în timpul lucrările, aşa că nu a existat pericolul unei explozii. Pompierii vă sfătuiesc să sunaţi imediat la 112 dacă descoperiţi orice fel de muniţie.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.