Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Primăria organizează petrecerea dintre ani în aer liber. IATĂ cine va CONCERTA la Galaţi de Revelion


Gălăţenilor li se pregătesc două concerte şi un foc de artificii, pentru petrecerea de pe esplanada Sălii Sporturilor


Primăria a anunţat că Distinto şi Smiley vor concerta la Galaţi, de Revelion. Trupa de pop - operă va susţine un concert de la ora 22,00, iar Smiley şi Band-ul său vor face spectacol de la ora 23,00.

Reprezentanţii municipalităţii au precizat că petrecerea gălăţenilor va fi organizată de SC Reve Concept Exclusif SRL Ploieşti, firmă care va încasa 310.050 de lei (fără TVA) de la bugetul local pentru organizarea evenimentului.

„La procedura proprie simplificată cu obiectul Servicii organizare a evenimentului Revelion 2016-2017 au participat trei operatori economici (SC Sprint Media Group SRL Bucureşti, SC Reve Concept Exclusif SRL Ploieşti şi SC Raul Event Solution SRL Braşov). În urma evaluării ofertelor depuse de aceştia şi aplicării criteriului de atribuire preţul cel mai scăzut, câştigător a fost desemnat SC Reve Concept Exclusif SRL”, a transmis Biroul de Presă al Primăriei. Gălăţenii vor avea parte şi de un foc de artificii, de 20 de minute, începând cu ora 00,00.

Cine este Distinto


Distinto este prima trupă de pop – operă înfiinţată în România, iar în luna aprilie a anului viitor împlineşte 10 ani de când a fost lansată pe piaţă. În iulie 2008, trupa, formată din Octavian Dobrotă, Marius Olteanu şi Mihai Radu, a cântat în deschiderea concertelor lui Julio Iglesias de la Cluj şi Iaşi.

 

În cei aproape 10 ani de existenţă, Distinto avut numeroase apariţii şi colaborări cu artişti de renume, atât pe piaţa românească, cât şi pe cea internaţională (sopranele Felicia Filip, Daniela Vlădescu , Ianna Novac, celebrii interpreţi Francesco Napoli şi Adrian Romcescu, dar şi Nicola şi Anna Lesko).

În vogă, de ani buni


Smiley este unul dintre cei mai de succes artişti din ţară, apreciat de publicul de toate vârstele, care se menţine, de ani buni, pe primele locuri ale topurilor de muzică româneşti.

 

Smiley nu este doar solist, ci şi producător (are propria casă de producţie - HaHaHa Production) şi compozitor. Cântăreţul este coprezentator al emisiunii „Românii au talent” şi unul dintre cei patru juraţi de la „Vocea României”.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CD

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.