Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

CADOURI pentru vârstnicii de la ”Sfântul Spiridon” | Elevii unei şcoli din Galaţi s-au transformat în spiriduşi


Elevii Şcolii Gimnaziale „Mihai Viteazul” din Galaţi s-au transformat în Moş Crăciun pentru vârstnicii Căminului „Sfântul Spiridon”, cărora, în prag de sărbători, le-au oferit, cu emoţie, cadouri, felicitări confecţionate chiar de ei şi un program artistic specific sărbătorilor de iarnă, cu un minirecital de colinde.

„Prin această campanie, cadrele didactice implicate şi-au propus să dezvolte ideea solidarităţii comunitare şi a voluntariatului în rândul elevilor şi părinţilor, contribuind astfel la dezvoltarea societăţii din care facem parte (…) Elevii au înţeles că poţi aduce alinare oricărui suflet, că este uşor sa ne îndreptăm privirea către cei mai nefericiţi dintre noi şi că bucuria nu are vârstă”, a precizat profesorul Mariana Vlad, directorul şcolii.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CD

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.