Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Drepturile şi beneficiile persoanelor cu HANDICAP

Potrivit legislaţiei în vigoare, persoanele cu handicap au o serie de drepturi, care trebuie aduse la cunoştinţa publicului. În primul rând, acestea pot beneficia de dispozitive medicale gratuite în ambulatoriu, servicii gratuite de cazare pentru însoţitorul copilului sau adultului cu grad de handicap accentuat în unităţile sanitare şi staţiuni balneare, la recomandarea cadrului medical, asigurare la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate. Mai mult, persoanele cu handicap pot solicita un bilet gratuit de tratament balnear, în decursul fiecărui an.

Acces liber la educaţie


Indiferent de vârstă, dar în conformitate cu tipul şi gradul de handicap, persoanele vizate au acces la orice formă de educaţie. În acest sens, persoana cu handicap sau reprezentantul legal constituie principalul factor de decizie în alegerea formei şi tipului de şcolarizare, precum şi a unităţii de învăţământ. În cadrul procesului de învăţământ, persoanele cu handicap au dreptul la servicii educaţionale de sprijin, dotarea cu echipament tehnic adaptat tipului şi gradului de handicap şi utilizarea acestuia, adaptarea mobilierului din sălile de curs, manuale şcolare şi cursuri în format accesibil pentru elevi şi studenţi cu deficienţe de vedere, utilizarea echipamentelor şi softurilor necesare în susţinerea examenelor de orice tip şi nivel. 

Transport urban gratuit


Persoanele cu handicap grav şi accentuat, dar şi însoţitorii acestora beneficiază gratuit de mijloacele de transport în comun. Legitimaţia pentru transportul urban cu mijloace de transport în comun este valabilă pe tot teritoriul ţării şi este eliberată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Pe lângă asta, persoanele cu handicap grav au gratuitate la transportul interurban, la alegere, cu orice tip de tren, în limita costului unui bilet la clasa a II-a, cu autobuze şi nave fluviale, pentru 12 călătorii dus-întors pe an. De aceleaşi drepturi beneficiază şi însoţitorii persoanelor cu handicap, numai în prezenţa acestora.

Pregătire înainte de angajare


În ceea ce priveşte angajarea, persoanelor cu handicap li se acordă dreptul să acceseze cursuri de formare, să fie adaptate şi consiliate la locul de muncă, să treacă printr-o perioadă de probă plătită, de cel puţin 45 de zile lucrătoare, şi un preaviz plătit, de minimum 30 de zile lucrătoare, acordat la desfacerea contractului individual de muncă. În acelaşi timp, acestea au posibilitatea să lucreze mai puţin de opt ore pe zi, dacă acest aspect este recomandat de comisia de evaluare. Persoanele cu handicap grav şi accentuat, dar şi însoţitorii acestora beneficiază gratuit de mijloacele de transport în comun

Evaluează articolul
Fii primul care votează
IU

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.