Copiii gălăţeni, puternic afectaţi de VIROZE
Preşcolarii şi elevii de până la 14 ani sunt în continuare "vedete" în statisticile îmbolnăvirilor de sezon, ei constituind cea mai mare parte a pacienţilor care ajung la medici cu simptome specifice infecţiilor respiratorii. Aceasta este concluzia la care au ajuns reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi la finele ultimei săptămâni de raportare, când au contabilizat un număr total de 2.436 de cazuri de viroze, cu 800 mai multe decât cele înregistrate în intervalul precedent.
Şi numărul cazurilor de infecţii pulmonare a fost mai mare, 401 pacienţi cu pneumonii trecând pe la medici pentru tratament. Şi la această categorie, tot copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani au fost cei mai mulţi. Din fericire, în Galaţi nu a mai fost raportat niciun caz oficial de gripă în afara celui din perioada Crăciunului, când o femeie de 38 de ani a murit din cauza infectării cu virusul AH 3.
Teama de îmbolnăvire a adus totuşi la medic, în ultima săptămână, încă aproape 200 de gălăţeni, numărul total al celor care s-au imunizat în acest sezon ajungând la 15.118.
În acest moment, pe stocul DSP Galaţi, mai sunt 1.682 de doze de vaccin.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.