Gălăţenii, AVERTIZAȚI să pună mâna pe lopeţi. Poliţia umblă pe străzi şi dă AMENZI
Curăţarea trotuarelor de zăpadă şi gheaţă precum şi înlăturarea, pe cât posibil, a ţurţurilor de la clădiri este o obligaţie şi nu o opţiune a gălăţenilor, persoane fizice sau juridice. Datul la lopată pentru degajarea trotuarelor aferente fiecărei gospodării, societăţi comerciale sau asociaţii de proprietari trebuie să se facă imediat după încetarea intemperiilor, astfel încât traficul pietonal pe porţiunile respective să nu fie împiedicat. În caz contrar, cei care nu se grăbesc să îşi înlăture zăpada din zona proprietăţii riscă amenzi, care, conform legilor în vigoare, nu sunt deloc mici.
„Persoanele fizice riscă amenzi între 100 şi 600 de lei, iar persoanele juridice, între 500 şi 3.000 de lei, conform prevederilor HCL 79/2002, sau amenzi cuprinse între 100 şi 500 lei, conform prevederilor HCL 307/2006”, explică Aurelia Bogatu Matei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi.
În ultimele zile, poliţiştii locali au făcut o serie de verificări în teren şi au constatat că în mai multe zone din oraş lopeţile nu fuseseră puse la treabă. 16 gălăţeni au primit avertismente, punându-li-se în vedere să dea zăpada de urgenţă, iar doi au fost sancţionaţi cu câte 100 de lei.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.