Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Elena Pene s-a operat

* Dar ea are în continuare nevoie de ajutor *


Vă mai amintiţi desigur de doamna Elena Pene din Şendreni, despre care „Viaţa liberă” a mai scris în câteva rânduri, care a fost diagnosticată cu două boli incurabile: cancer la sân şi hepatită C. Recent femeii i-a fost extirpat un sân şi se simte destul de bine după operaţie. Însă trebuie să urmeze tratament în continuare.

Reţetele sunt foarte scumpe, iar ea trăieşte doar din cei 100 de lei pe care-i primeşte ca ajutor social. Drumurile de la Şendreni la Galaţi, medicamentele necesare, mâncarea de regim, toate costă.  Cei care pot s-o ajute în continuare pot depune orice sumă de bani la casieria redacţiei.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.