Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Societatea civilă propune un program inedit de Ziua Marinei

De Ziua Marinei, gălăţenii şi brăilenii s-ar putea plimba pe Dunăre cu două nave istorice, care vor acosta, în acorduri de fanfară, în porturile celor două oraşe, dacă municipalitatea gălăţeană şi cea din oraşul vecin vor răspunde pozitiv propunerii Asociaţiei "Galaţi, oraşul meu". "Propunem organizarea unor plimbări pe Dunăre cu cele două nave istorice, "Tudor Vladimirescu" şi "Borcea", cu plecări şi acostări simultane din/în cele două oraşe. Concret, nava "Tudor Vladimirescu" va pleca din Galaţi şi va acosta la Brăila, iar nava "Borcea" va pleca din Brăila şi va acosta în portul Galaţi. Va fi o organizare comună şi totodată un semn de înfrăţire, de unitate, între cele două oraşe vecine. Călătorii vor fi întâmpinaţi cu flori, în acordurile muzicii de fanfară. Costurile vor fi suportate de către administraţiile celor două oraşe şi, parţial, din achitarea biletelor de călătorie. Un eveniment ce ar putea fi promovat foarte bine şi ar aduce turişti din alte zone ale ţării, interesaţi să călătorească cu o navă istorică", spun reprezentanţii ONG-ului gălăţean. Propunerea a fost transmisă şi primarului Ionuţ Pucheanu.        

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CD

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.