Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Expoziţie de mărţisoare cu scop umanitar


La Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii "Răsvan Angheluţă" s-a deschis expoziţia "Un zâmbet, o floare şi un pic de culoare", manifestare care se constituie într-un adevărat salon internaţional al Mărţişorului - fiind expuse sute de mărţişoare şi felicitări din România, Bulgaria şi Republica Moldova, toate realizate de copii. Acţiunea este la cea de-a XV-a ediţie şi este coordonată de Angela Chiroşcă şi Cornelia Onofrei, de la Şcoala Gimnazială Nr. 29 Galaţi. Vernisarea expoziţiei a debutat cu un program artistic de cântece, versuri şi dansuri, oferit de copiii de la Grădiniţa „Licurici” Galaţi şi Grădiniţa Nr. 36 Galaţi.

Pe lângă scopul educativ de păstrare a tradiţiei Mărţişorului în România, organizatorii şi-au propus să dea un caracter umanitar acestei expoziţii, prin vânzarea tuturor mărţişoarelor expuse, banii rezultaţi urmând a fi donaţi familiei Vasilenco din Galaţi, care la începutul lunii februarie şi-a pierdut casa în urma unui incendiu. Astfel, cei care vor să-i ajute pe membrii familiei Vasilenco să-şi refacă locuinţa pot cumpăra o felicitare sau un mărţişor, cu cel puţin 1 leu, lăsând banii în urna pentru donaţii aflată în zona expoziţiei.

Expoziţia poate fi vizitată până pe 10 martie.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
IU

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.