La opt ani, cu un foarfece în plămân
Un băiat de opt ani din Jijila, judeţul Tulcea, a ajuns la Urgenţe, în Galaţi, în urma unui accident casnic mai puţin obişnuit. Copilul avea în mână un foarfece de manichiură-pedichiură pe care îl ducea mamei în momentul în care s-a împiedicat de un furtun aşezat pe treptele din faţa casei şi s-a rănit grav cu vârful instrumentului, care i-a străpuns partea dreaptă a pieptului.
Părinţii băiatului (foto) au povestit presei că au mers imediat la spital la Măcin şi că fiul lor a fost în permanenţă conştient, capabil să comunice cu ei şi cu personalul medical.
„Conform unei logici curioase a legii seriilor, la scurtă vreme după un caz similar, a fost internat un copil de opt ani cu o plagă penetrantă toracică cu hemotorax - deci cu punga care înconjoară plămânul, pleura, plină cu sânge. Lucru grav, de la care poţi să şi mori”.
„Se pare că foarfecele la Galaţi au o predilecţie ieşită în comun să intre în toracele copiilor. Pacientul a fost operat şi la ora actuală este salvat. Sigur că dacă o să apără un al treilea caz, vom merge la biserică să aprindem lumânări”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi, dr. Nicolae Bacalbaşa.
Acest incident vine după ce, în urmă cu o lună, un alt copil de 7 ani a fost rănit grav de mama sa cu un foarfece care îi străpunsese pieptul şi plămânul stâng, pătrunzând până în inimă.
Cu gândul la episodul respectiv, părinţii s-au ferit, în primă instanţă să vorbească cu presa. „Eu nu i-am făcut nimic copilului meu. Doamne fereşte! Venea să-mi aducă o forfecuţă de unghii, că de fiecare dată când facem noi câte ceva prin casă, vrea şi el. Şi acum voia să-i curăţ o unghie”, povesteşte mama băiatului, cu sufletul la gură.
„S-a împiedicat de un furtun care era întins pe scări, că făcea soră-sa nişte treabă. Când a venit la noi era plin de sânge. M-am speriat, cum să nu mă sperii. Imediat l-am luat şi l-am dus la Măcin, la spital, iar de acolo ne-au trimis aici. Sunt trei trepte acolo, că dacă n-am zis că le zidesc cu totul, să nu mai fie deloc”, spune cu năduf şi tatăl băiatului.
Băieţelul va rămâne cu un semn şi cu o amintire nu tocmai plăcută din vacanţă, iar părinţii cu teama de a-l mai lăsa să se apropie de obiectele ascuţite de prin casă.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.