Tradiţii de Ispas şi de unde vine "Paştile cailor"

În jurul sărbătorii Înălţării Domnului s-au creat, de-a lungul vremii, tot soiul de legende şi de obiceiuri. Oamenii şi-au găsit metode suplimentare de a marca sărbătoarea, pe lângă mersul la biserică. Şi apoi le-au tot îmbogăţit şi diversificat. Aşa a căpătat Înălţarea şi numele de Ispas. Acest Ispas, ar fi, de fapt, un personaj de mit, care ar fi avut privilegiul de a asista la Înălţarea lui Hristos.

De Ispas se leagă şi celebra expresie românească “la Paştile cailor”. Tradiţia menţionează că, în ziua Naşterii Domnului, în grajdul în care născuse Maica Domnului, toate animalele erau liniştite, mai puţin caii. Se spune că, din acest motiv, Maica Domnului le-ar fi spus cailor să fie sătui o singură dată pe an: doar în ziua de Ispas. E important, deci, să ştiţi - atunci când spuneţi că un lucru se va întâmpla "la Paştile cailor" - că această zi chiar există şi e cea de Înălţare a Domnului.

Sunt sate în care ţăranii purtau frunze de nuc la brâu, de Înălţare, pentru că - după credinţa oamenilor - aşa ar fi procedat şi Hristos. Cine avea vite, le bătea cu leuştean, ca să se îngraşe. Şi mai exista practica de a lua fire de păr de la vite şi de a le îngropa într-un furnicar, în speranţa că numărul de vite din gospodărie va fi la fel de mare precum cel al furnicilor din muşuroi.