Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cum îţi fereşti copilul de meningita virală

Mai mult de 80 la sută din meningitele virale diagnosticate la copii sunt date de enterovirusuri, spune medicul Corneliu Popescu, şeful secţiei de Boli infecţioase şi tropicale de la Spitalul Victor Babeş din Capitală, citat de Agerpres. Potrivit sursei citate, enterovirozele sunt însoţite de febră, scaune diareice apoase, dureri musculare, mialgii şi alte manifestări similare unei infecţii virale.

Dr. Popescu spune că prezenţa la spital cu copilul nu trebuie făcută la prima vărsătură a acestuia. „Dacă între vărsături sau între episoadele febrile are stare generală bună, atunci nu este aşa de grav. Dacă însă devine somnolent, palid, nu mai este atât de reactiv cum era înainte, atunci trebuie să ne îngrijorăm şi să ajungem cu copilul la o unitate medicală”, a explicat doctorul.

Potrivit specialistului, părintele nu trebuie să stea acasă cu copilul o perioadă mare, în cazul în care există simptome, fără ca acesta să fie consultat de către medicul de familie.

Dr. Corneliu Popescu recomandă vaccinarea copiilor mici pentru rotavirus. „Vaccinarea pentru rotavirus se face la copiii foarte mici, sub şase luni. Culmea este că noi, ca ţară, ca şi alte vaccinuri de care am putea beneficia, nu le facem. În schimb, în ţări în care frecvenţa bolilor nu este atât de mare ca la noi, iar incidenţa bolii nu e atât de mare ca la noi, se fac vaccinările acestea în schemele obligatorii”, a mai punctat medicul, adăugând că, în permanenţă, la Spitalul "Victor Babeş", sunt înregistrate între 10 şi 30 de cazuri, zilnic.

Igiena elementară, esenţială

Din cauza riscului de contaminare, în unele comunităţi există pericolul de a apărea adevărate focare de meningită virală. Specialiştii spun că respectarea câtorva norme elementare de igienă poate face diferenţa dintre apariţia unui focar sau nu.

Spălarea pe mâini, cu apă şi săpun, înainte de a mânca, după diverse activităţi sau după folosirea toaletelor, spălarea sub un jet puternic de apă a fructelor şi legumelor înainte de a le mânca, evitarea scăldatului în locuri neamenajate şi necontrolate (în bazine, lacuri şi râuri cu o calitate a apei necorespunzătoare), consumul de apă numai din surse sigure şi, eventual, fierberea acestora, colectarea corespunzătoare şi evacuarea zilnică a gunoiului menajer sunt principalele modalităţi de prevenţie", se arată într-un comunicat de presă transmis de Direcţia de Sănătate Publică Galaţi.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.