Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Eleganţă pe două roţi | FOTO

Zeci de bicicliste, frumoase şi cochete, au invadat Faleza Dunării, ieri, pentru promenada lor. Evenimentul, organizat pentru al cincilea an consecutiv, de Clubul de Ciclism Galaţi (CCG), s-a bucurat de admiraţia publicului, prezent în număr mare în zona preferată de promenadă a gălăţenilor.

"Prin aceste acţiuni, încercăm să promovăm ciclismul ca stil de viaţă sănătos. Dacă noi, băieţii, suntem mai curajoşi, iar prezenţa doamnelor şi domnişoarelor pe pistele de ciclism este una mai timidă, iată că, astăzi, acestea ne-au arătat că se poate să fii elegantă, chiar şi pe două roţi. Ne-am aşteptat la mai multă lume, dar poate pentru faptul că deja suntem în vacanţă prezenţa a fost ceva mai redusă. Asta nu a diminuat însă cu nimic bucuria şi eleganţa momentului", a spus Sorin Stanciu, unul dintre organizatorii CCG.

Printre zecile de frumuseţi am putut-o remarca pe cea mai tânără participantă. Ilinca are doar cinci luni şi deja se află la a doua prezenţă la promenadă. "Azi nu am mai reuşit să îmi decorez bicicleta, cred că nici nu mai era nevoie, când am aşa o frumuseţe de floare. Anul trecut, am pedalat tot cu ea, dar dintr-o altă postură, aceea de viitoare mămică. Pentru ediţia următoare, deja ne gândim la un coşuleţ pe bicicletă pentru ea", ne-a declarat mama Ilincăi.

La finalul promenadei, toate participantele au fost câştigătoare, iar cele mai norocoase au primit, în urma unei tombole, premii din partea sponsorilor evenimentului.

{gallery}PromenadaBicicleteIunie2017{/gallery}

Evaluează articolul
Fii primul care votează
SB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.