Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Gunoaie nestrânse de trei zile în Micro 17

Furtuna de marţi a lăsat urme prin tot oraşul şi nici măcar ploaia de joi nu a fost capabilă să le acopere. La un punct de colectare a gunoiului menajer din Micro 17, adiacent străzii Oltului şi în imediata vecinătatea a Bisericii Sf. Mare Mucenic Gheorghe, munţi de resturi menajare, de cartoane care nu au mai încăput în containerele speciale, dar şi tot felul de crengi rupte zac pe caldarâm, de jur împrejurul pubelelor, care, stupoare, sunt goale. Înainte să spuneţi că e vina locuitorilor din zonă, care ar fi depozitat resturile pe lângă containere, vă spunem că nu este cazul. Pur şi simplu, lucrătorii Ecosal au fost văzuţi golind containerele, dar nu au cărat şi gunoiul de lângă. Oamenii sunt revoltaţi şi ne-au trimis la redacţie fotografii. Ora fiind târzie, nu am reuşit să mai contactăm Ecosal pentru un punct de vedere, pe care, evident, îl vom face public atunci când ne va parveni. Un lucru este sigur: echipele Ecosal au intervenit după furtună alături de cele, prea puţine, ale Gospodărire Urbană, aşa că nu e de mirare că nu au mai reuşit să ridice tot gunoiul la timp. Cu toate acestea, urmând weekendul, cetăţenii din zonă se tem că vor fi cu totul acoperiţi de gunoaie până luni. Ca să nu mai spunem ce s-ar întâmpla dacă vine o nouă ploaie torenţială sau o nouă furtună.

 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AS

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.