Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

IAR 93 de la Bălăbăneşti, o epavă vandalizată

Avionul IAR 93 a ajuns la Bălăbăneşti prin grija mai multor oameni. Unul dintre ei, fost preot la Bălăbăneşti, colonel de aviaţie în rezervă, a avut ideea şi a identificat posibilitatea, ne spune profesorul Nicolae Pământ, istoricul locului. Avionul IAR 93, adus de la o unitate din Câmpia Turzii, avea, la acel moment, valoarea de inventar de 2.600 de lei.

Avionul a fost adus şi ancorat pe nişte blocuri de piatră, la intrarea în comună. Locul n-a fost pregătit în niciun fel, deşi ar fi mers o minimă amenajare, de vreme ce, totuşi, numeri pe degete, în ţară, localităţile în care găseşti avioane expuse.

Nici măcar astăzi, după mai bine de şase ani, cine trece prin Bălăbăneşti n-are posibilitatea de a citi ceva despre avion, despre istoria mărcii şi performanţele sale, despre cine l-a adus acolo şi de ce.

Era suficientă o pancartă metalică, realizată şi amplasată în aşa fel încât să fie mai greu de vandalizat. Sau să fie schimbată, în caz că cineva se hotăra să o ia acasă. Dar nu s-a putut.

Avionul este şi el într-o stare jalnică. Cu fuselajul complet decolorat din cauza intemperiilor, cu o cutie de bere înfiptă în tubul Pitot, avionul arată acum, mai degrabă, ca o epavă pe care proprietarul nu s-a mai obosit să o ducă la gunoi. Sau poate că e tocmai oglinda felului în care merg lucrurile în comună...

Foto Gabriel Kolbay:

{gallery}Iar93BalabanestiEpavaVandalizata{/gallery}

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GK

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.