Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Planta care ameliorează spondiloza cervicală

Una dintre cele mai des întâlnite afecţiuni ale coloanei vertebrale, spondiloza cervicală, se manifestă prin dureri atât în zona cefei, cât şi a umerilor.

Afecţiune degenerativă a vertebrelor şi discurilor intervertebrale din regiunea gâtului ce provoacă dureri în zona cefei şi a umerilor, având simptome neurologice din cauza compresiunilor nervoase, spondiloza cervicală, netratată corespunzător, îţi poate da mari bătăi de cap.
Fiind o boală cronică, degenerativă, o dată ce a apărut nu poate fi tratată până la remisia ei completă, motiv pentru care este recomandat ţinerea evoluţiei sub control cu ajutorul gimnasticii medicale şi a tratamentelor naturiste.

Cum poate fi calmată durerea?

Principalul scop urmărit în tratarea simptomelor acestei afecţiuni este eliminarea durerii pe cât posibil, prin diverse măsuri terapeutice, pentru a evita apariţia complicaţiilor. Astfel se recomandă să îţi începi ziua cu un set de exerciţii care să detensioneze musculatura paravertebrală, precum întinderile, exerciţii posturale din yoga sau chiar stretching. Pe lângă calmarea durerilor deja existente, trebuie să ai grijă ca stilul tău de viaţă să fie cât se poate de sănătos, alimentaţia să fie echilibrată, să te fereşti de frig, de umezeală şi să apelezi la fizioterapie, kinetoterapie, dar şi la masaj medical.

Frunza de brusture are efect calmant

Unul dintre cele mai vechi remedii antiinflamatoare este frunza de brusture. Pentru a te bucura de calitățile sale terapeutice deosebite se recomandă să procuri frunze de brusture proaspete pe care să le ții în jur de 15 minute în spirt medicinal şi apoi să le înveleşti într-o pânză subţire, să le storci bine şi să le aplici pe ceafă. Pentru a te asigura că frunza va sta fixă pe zona respectivă prinde-o cu o altă faşă sau cu un batic în jurul gâtului.
Ţine acest remediu în zona respectivă până dimineaţa. Vei observa încă de la prima utilizare cum durerea se va risipi. Trebuie menţionat faptul că acest remediu nu trebuie folosit mai mult de şase zile consecutiv. După îndepărtarea leacului cu brusture, curăţă bine zona cu apă călduţă din abundenţă şi aplică o cremă de gălbenele sau intens hidratantă.
Acordă o atenție sporită şi posturii tale zilnice, mai ales dacă munca ta presupune statul la calculator câteva ore bune în fiecare zi.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.