Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Foştii deţinuţi politici vor un muzeu memorial

Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici Anticomunişti din Galaţi a iniţiat proiectul înfiinţării în oraşul nostru a unui muzeu care să vorbească despre un episod întunecat al secolului trecut – persecuţiile şi crimele comunismului.

„Pentru a face cunoscută istoria românilor care nu se învaţă în şcolile din România dorim să înfiinţăm un „Muzeu Memorial” la Galaţi, gen Muzeul Memorial de la Sighet, dar nu în concurenţă ci în colaborare şi întrajutorare cu schimb de informaţii materiale şi documente aferente perioadei comuniste”, ne informează preşedintele asociaţiei, Petre Amzu, şi un grup de iniţiativă format din Mihai Dionisie, Dumitru Comnan, Constanţa Apostol, Lia Iacob, Paulina Ivanov şi Teodor Grosu. Dionisie era arestat la numai 17 ani şi tot prin puşcăria politică gălăţeană au trecut Iuliu Maniu şi Ion MIhalache.
Asociaţia aminteşte că s-a implicat şi în alte iniţiative în oraşul nostru, contribuind la ridicarea Monumentului de la Cimitirul „Eternitatea” dedicat memoriei victimelor închisorilor politice, lagărelor de muncă şi  ale deportărilor. La iniţiativa organizaţiei, a fost construită, din lemn, sfinţită în luna martie, Biserica Memorial din Ţiglina 3, în stil maramureşean, donată în 2011 Arhiepiscopiei. „Conform Pisaniei, biserica este ridicată „în cinstea fericiţilor întru adormire eroi, ostaşi şi luptători români, din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei ortodoxe strămoşeşti, pentru întregirea neamului, pentru libertatea şi demnitatea poporului român.”” - scria http://basilica.ro
Printre alte proiecte ale asociaţiei, se dorește „aplicarea experimentală a „Regulamentului cercetaşilor” în învăţământul românesc plecând de la ideea „O faptă bună în fiecare zi, chiar dacă nu este semnificativă”, aflăm din aceeaşi sursă.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.