Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ministerul Sănătăţii a preluat terenul pentru construirea spitalului regional

La doar câteva zile după ce Guvernul a anunţat construirea spitalului regional Brăila-Galaţi, Ministerul Sănătăţii a preluat de la Consiliul Judeţean (CJ) Brăila terenul de 7,65 de hectare de la Vădeni, pentru ridicarea unităţii sanitare.

Ministerul Sănătăţii a anunţat că, vineri, a fost semnat Protocolul de predare-preluare a suprafeţei de teren necesare pentru construcţia Spitalului Regional de Urgenţă Brăila - Galaţi, între Consiliul Judeţean Brăila şi Ministerul Sănătăţii. Este vorba despre cele 7,65 de hectare de teren situate în comuna Vădeni, care au trecut în administrarea Ministerului Sănătăţii de la Consiliul Judeţean Brăila. "Pe măsură ce vor fi identificate, vor fi preluate în administrarea Ministerului Sănătăţii şi terenurile necesare construirii Spitalelor Regionale din Timişoara, Târgu Mureş, Constanţa şi Braşov. Conform Programului de guvernare, Ministerul Sănătăţii este responsabil de pregătirea proiectelor privind construcţia a opt spitale regionale, dintre care trei au ca sursă de finanţare fonduri europene, iar cinci vor fi construite din Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI)", a comunicat Ministerul Sănătăţii.
"În scurt timp, vom demara consultările cu autoriăţile administraţiei publice locale, pentru a ne asigura că spitalele pe care urmează să le construim vor funcţiona în condiţii optime şi la standarde de calitate atât din punct de vedere a asigurării căilor de acces, cât şi al utilităţilor", a declarat ministrul Sănătăţii, Florian Bodog.
Reamintim că, în şedinţa de miercuri a Guvernului, Executivul a aprobat, printr-un memorandum, demararea procedurilor necesare pentru construirea a cinci spitale regionale, în Brăila-Galaţi, Timişoara, Târgu-Mureş, Constanţa şi Braşov. Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Executivului, "astfel, vor fi iniţiate demersuri pentru identificarea soluţiilor de finanţare pentru construirea celor cinci spitale regionale, cu încadrarea în ţintele anuale de deficit, şi în cazul în care va fi necesară contractarea unor împrumuturi la nivel guvernamental aceasta se va face cu respectarea legislaţiei privind datoria publică. De asemenea, vor fi demarate consultările cu autorităţile administraţiei publice locale pentru identificarea terenurilor care să permită funcţionarea în condiţii optime şi la standarde de calitate atât din punct de vedere al respectării circuitelor funcţionale, cât şi al asigurării tuturor utilităţilor".

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CD

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.