Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Şcoala „Carol Davila”, parteneriat de durată cu Austria

Recent, o delegaţie din Austria, formată din reprezentanţii unor centre de învăţământ medical, au vizitat Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila” Galaţi. Cu această ocazie s-a prelungit contractul de parteneriat între Centrul de Perfecţionare Vest A.Z.W şi şcoala gălăţeană, colaborare începută în 1996.

Astfel, în următoarea perioadă vor continua schimburile de studenţi şi cadre didactice între cele două părţi, austriecii înnoindu-şi promisiunea de a dona şi de acum înainte materiale didactice sau ştiinţifice.

Delegaţia, formată din Alber Karl Heinz, Walter Draxl, Franz Hoppichler, Wolfgang Haller, s-a întâlnit cu absolvenţii care au efectuat practica în Austria, în anii trecuţi, precum şi cu cei patru elevi care vor pleca în acest an şcolar.

Oaspeţii au vizitat mai multe instituţii din oraş, din diverse domenii (Spitalul pentru Copii, Direcţia de Sănătate Publică, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Biblioteca „V.A. Urechia”, Aşezământul Filantropic „Vasile cel Mare”, Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii), dar şi sălile de clasă şi laboratoarele Şcolii Postliceale „Carol Davila”.

Explicaţie foto: Oaspeţii din Austria, în vizită la „Carol Davila”

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CS

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.