Primarii visează să angajeze ei profesorii
La începutul acestei săptămâni a avut loc la Ministerul Internelor şi Administraţiei Publice o întâlnire în vederea efectuării descentralizării instituţiilor. Printre altele s-a discutat şi despre des...
La începutul acestei săptămâni a avut loc la Ministerul Internelor şi Administraţiei Publice o întâlnire în vederea efectuării descentralizării instituţiilor. Printre altele s-a discutat şi despre des...
* Mai puţini bani decât anul trecut * Cele mai afectate sunt medicina de familie şi laboratoarele * Ambulanţa a scăpat ceva „mai ieftin” * Spitalele nu vor mai putea face faţă volumului necesar de ser...
Colegiul Medicilor din România (CMR) a realizat un sondaj privind condiţia medicului în România, fiind chestionaţi atât medici cât şi pacienţi. Potrivit rezultatelor sondajului, sistemul de sănătate d...
* Aproape doi gălăţeni dintr-o mie au fost diagnosticaţi, numai anul trecut, cu tumori maligne * Alte câteva sute de persoane au aflat că au tuberculoză * Creşte numărul diabeticilor * Sătenii şi oră...
* Rectorul Viorel Mînzu (foto) se aşteaptă la o sumă mai mică anul acesta pentru investiţii şi spune că va direcţiona toate fondurile pentru terminarea Corpului M * Criza financiară şi bugetul care se...
Inspectorii şcolari gălăţeni au fost obligaţi să dea înapoi între 30 şi 200 de milioane de lei vechi, pe motiv că şi-au mărit salariile pe baza unei ordonanţe pe care MECI nu a mai pus-o în aplicare, ...
De astăzi, 2 aprilie, timp de cinci zile, Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii din Galaţi îi invită pe care vor să ştie câte-n lună şi-n stele la maratonul „100 de Ore de Astronomie”. Pe 2 aprilie, l...
Sătenii din comuna Griviţa l-au petrecut pe ultimul drum ieri, 1 aprilie, pe Cornel Mihai (44 de ani), mort în urma unui incendiu tocmai la Constanţa. Omul muncea pentru o firmă care făcea lucrări la ...
* Alertă în campusuri: studenţii se tem că Ministerul Educaţiei le va tăia facilităţile şi le va îngheţa bursele * Studenţii gălăţeni tropăie a grevă. Deocamdată pe seama unui simplu zvon, însă lucrur...
Cu cât se intervine mai repede, cu atât copilul de pe stradă va fi mai iute recuperat. Doina Pătraşcu, şefa centrului „Irene şi Stuart”: „După un an de inhalat substanţă toxică, involuează şi psihic, ...
În oraşul Galaţi există 17 cabinete de medicină şcolară şi 8 de stomatologie dedicate elevilor, în care îşi desfăşoară activitatea 25 de medici şcolari, 84 de asistente şi o îngrijitoare. Per total, a...
Sistemul osos are nevoie de o dietă echilibrată, care să conţină atât macronutrienţi (proteine, grăsimi şi zaharuri), cât şi micronutrienţi (vitamine, minerale), necesari pentru dezvoltarea normală ş...
* La Spitalul „Buna Vestire” mămicile pot beneficia de recoltarea de celule stem * Sângele prelevat din cordonul ombilical i-ar putea salva în viitor viaţa copilului * Leucemie acută, leucemie cronică...
Pentru elevii de la Chiraftei o ieşire peste graniţele satului sau ale comunei este un eveniment rar. Iar posibilităţile de a-şi petrece timpul liber sunt foarte limitate. De aceea, proiectul educativ...
Că poveştile chiar pot vindeca sufletele adulţilor au simţit-o bibliotecarii de la “V.A. Urechia”, dar şi cadrele didactice. S-a întâmplat pe parcursul acestei săptămâni, în care au sărbătorit alătur...
Botoşănean împământenit din 1964 la Tg. Bujor, inginerul Mihai Julei (foto) este o filă importantă din istoria producerii vinurilor nobile gălăţene. Născut în Suliţa. Tatăl, rotar. Mama, de pus în vit...
Luna martie, pe care iubitorii limbii lui Voltaire din toată lumea o dedică francofoniei, a fost una plină şi pentru Clubul Kiwanis din Galaţi. Membrii clubului alături de bursierii Kiwanis şi de alţi...
Cadru didactic ieşit la pensie, Gheorghe Podoabă , cu apartament în Galaţi, ar dori să se mute la Bereşti, la casa moştenită de la părinţi, aflată pe str. Drumul Taberei nr. 4, ca să rămână „blocul” u...
* 16 gălăţeni au pierit anul trecut în urma unor evenimente petrecute la slujbă * Printre ei, cazul cel mai cunoscut a fost cel al Mirelei, Streşnă, ucisă în jaful casei de amanet la care lucra * În ...
În urmă cu un deceniu, firma Hiperdia aducea în Galaţi primul Computer Tomograf. Medicina gălăţeană făcea, în sfârşit, necesarul salt tehnologic de la clasicul aparat radiologic Roentgen, mult prea li...