Concert de muzică bisericească
În calendarul manifestărilor dedicate ocrotitorului spiritual al municipiului Galaţi şi al întregului neam românesc şi al aducerii moaştelor Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul, se înscrie şi organi...
În calendarul manifestărilor dedicate ocrotitorului spiritual al municipiului Galaţi şi al întregului neam românesc şi al aducerii moaştelor Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul, se înscrie şi organi...
Ieri, Înalt Prea Sfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, împreună cu un sobor de preoţi profesori şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie în capela seminarului Sfântul Apostol Andrei. La slujbă au partic...
În programul manifestărilor dedicate Sfântului Apostol Andrei la Dunărea de Jos, s-a aflat, în ajunul sărbătorii, tradiţionala oficiere a Sfintei Liturghii la Biserica de pe platforma siderurgică Arce...
Între 11 şi 15 decembrie se va desfăşura campania "Galaţiul Donează - Vieţi Salvează" care are ca scop conştientizarea beneficiilor donării de sânge şi sensibilizarea donatorilor asupra crizei acute a...
Ca în fiecare an, de 1 Decembrie, Poliţia Locală va participa la defilare cu două plutoane (un pluton al Serviciului de Intervenţie Rapidă şi un pluton de Ordine Publică). Şi în acest an, la defilarea...
Angajatorii care nu vor iniţia negocierea colectivă pentru modificarea contractelor de muncă ale salariaţilor, în contextul transferului contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, riscă amenzi...
Ministerul Sănătăţii şi Eurotransplant au semnat, pentru prima dată, un acord fără termen limită în ceea ce priveşte transplantul pulmonar. Anunţul a fost făcut chiar de ministrul Sănătăţii, Florian B...
Prima ediţie a Galei Comunităţii Gălăţene, organizate de Fundaţia Comunitară Galaţi şi găzduită de Teatrul Dramatic "Fani Tardini", şi-a propus să aducă laolaltă factori implicaţi în dezvoltarea şi ri...
Sute de gălățeni au venit în pelerinaj, miercuri seară, la Catedrala Arhiepiscopală ”Dunărea de Jos” pentru a se închina moaștelor Sf. Apostol Andrei, ocrotitorul orașului de la Dunăre, dar și la moaș...
240 de poliţişti din toate structurile vor fi zilnic, pe stradă, în perioada imediat următoare, pentru a veghea la siguranţa cetăţenilor, cu ocazia serbărilor oraşului şi a Zilei Naţionale. Una dintre...
Veşti bune pentru pensionari, care-şi vor primi pensiile până în Sărbători. Directoarea Casei Judeţene de Pensii Galaţi (CJP), Ana Denis Aramă, ne-a informat că pensiile vor fi plătite în totalitate î...
Temperaturile au scăzut simţitor în ultima perioadă, iar meteorologii nu se aşteaptă la o îmbunătăţire a vremii nici în zilele următoare. În acest context, medicii recomandă populaţiei să ia o serie d...
Ministerul Sănătăţii a suplimentat locurile şi posturile la concursul de Rezidenţiat, a anunţat instituţia. Astfel, pentru domeniul Medicină au fost repartizaţi 4.220 candidaţi pe 3.565 locuri. În dom...
Vă întrebaţi de ce au dispărut băncile pe care, până de curând, vă puteaţi odihni admirând frumoasa clădire a Universităţii "Dunărea de Jos"? Ei bine, aflaţi că, în scurt timp, şi statuia Lupoaicei ar...
Un vierme de câţiva centimetri, printre broccoli şi morcovi, este descoperirea făcută de o gălăţeancă, în meniul cumpărat, zilele trecute, de la un stand cu mâncare caldă, amplasat în incinta unui cen...
Peste 100.000 de SMS-uri în valoare de doi euro fiecare au fost trimise în numai 23 de zile pentru campania MagicHOME, care doreşte să strângă fonduri pentru a investi într-un centru de cazare pentru ...
Traficul rutier pe Faleza Superioară va fi închis în următoarele cinci zile, cu ocazia manifestărilor organizate de Sărbătorile Galaţiului. Astfel, începând de miercuri, 29 noiembrie, orele 10,00 şi p...
Comisarul european pentru sănătate, lituanianul Vytenis Andriukaitis, a subliniat "responsabilitatea morală" a oponenţilor vaccinării, pe care i-a invitat "să facă turul cimitirelor europene" şi să-i ...
În fiecare an, începând cu 1988, pe data de 1 decembrie este marcată Ziua mondială de combatere a SIDA. Evenimentul este dedicat creşterii gradului de conştientizare cu privire la această boală, cauza...
Pilule destinate împiedicării apariţiei unei sarcini, anticoncepţionalele pot avea anumite efecte asupra bunei funcţionări corporale, dar şi asupra stărilor emoţionale. Aceste pilule conţin doze de ho...