Cum să nu deveniţi victima infractorilor
De Sărbători, facem rabat la vigilenţă şi asta ne poate costa scump Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi derulează, ca în fiecare an, o campanie de prevenire a infracţiunilor specifice sezonul...
De Sărbători, facem rabat la vigilenţă şi asta ne poate costa scump Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi derulează, ca în fiecare an, o campanie de prevenire a infracţiunilor specifice sezonul...
* Locatarii unui bloc de pe Siderurgiştilor spun că sunt nevoiţi să schimbe filtrele de apă în fiecare lună, din cauza calităţii dezastruoase a apei potabile, ce le este livrată prin conductele vechi ...
* Peste tot în lume, inclusiv în România, Nicolae este un nume foarte îndrăgit şi răspândit, acesta fiind format din cuvintele greceşti nike – victorie şi laos – popor, om ce face parte dintr-un popor...
Proiectul „Niciodată singur”, destinat persoanelor vârstnice din ţară, care a fost iniţiat, finanţat şi dezvoltat din anul 2010 de Fundaţia Principesa Margareta, a dat roade. Astfel, după cinci de exi...
Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, aproximativ 650 de copii din Galaţi primesc dulciuri în dar, de la Primărie, de Moş Nicolae. Pachetele cadou sunt distribuite prin Cantina de Ajutor S...
Moş Nicolae este sărbătorit atât în România, cât şi în alte zeci de ţări occidentale. Mai mult, în Europa secolului XXI, 6 decembrie a devenit ziua darurilor şi a activităţilor caritabile. În Polonia,...
* Fostul coleg de trupă a lui Sore a trecut cu bine de operaţia prin care i-a fost extirpată tumoarea, dar are nevoie de tratamente costisitoare Numai părinţii ai căror copii au fost îngenuncheaţi de ...
Prima săptămână din luna decembrie a început cu nervi la cabinetele medicale, atât din partea medicilor de familie, cât şi a pacienţilor nemulţumiţi că trebuie să aştepte cu orele pentru a intra la co...
Zilnic, secţia Menaj din cadrul Ecosal, care se ocupă de întreţinerea curăţeniei de pe străzi, de punctele de colectare şi de modul în care este organizată colectarea gunoiului, lucrează cu aproximati...
Cu toate că eutanasierea câinilor fără stăpân a devenit legală , de săptămâna trecută, prin respingerea suspendării normelor de aplicare a Legii 258/2013 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (...
Sfântul Nicolae s-a născut în anul 270, la Patara, un port înfloritor al vremii, aflat pe ţărmul Mării Mediterane. Dacă ar mai exista ca atare, Patara s-ar afla astăzi pe teritoriul provinciei Antalya...
"Blânz zâmbeşte din icoană/Cuviosul Nicolae…" îşi încheie Octavian Goga poezia intitulată Pace. De fapt, tocmai de la blândeţea creştinească a Sfântului Nicolae a pornit întreaga legendă a existenţei ...
* Femeia cu soţul şi copilul lor de doi ani formează o familie de refugiaţi care nu a reuşit, până în prezent, să îşi găsească un rost în România * Din cauza bărbatului bolnav psihic, femeia nu poate ...
"Sunt Maria, am 7 ani… Pe mama nu o cunosc, a plecat de lângă mine când eram încă mică. Am rămas cu tata şi o soră mai mare.Am auzit de la ceilalţi copii că Moş Crăciun există. La mine nu a venit nici...
Victimele violenţei domestice au acum un număr unic naţional şi accesibil printr-un call-center, 24 de ore din 24. Linia telefonică gratuită cu numărul 0800-500-333 face parte din proiectul „Start - O...
* Doi oameni de afaceri importanţi au ocolit, în ultimii ani, Nămoloasa, invocând lipsa infrastructurii rutiere şi riscul de producere a inundaţiilor * În lipsa locurilor de muncă, majoritatea tineril...
* O cale alternativă de acces în Nămoloasa, prin cătunul Crângeni, este aproape construită Comuna Nămoloasa a scăpat printre degete, în ultimii ani, mai multe investiţii importante. Oamenii de afaceri...
Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Galaţi informează că atât crescătorii de porcine din judeţ (fermierii şi gospodarii), cât şi vânătorii şi celelalte persoane care i...
* Proprietarul unui teren neocupat nu-i permite vecinului să traverseze terenul cu un cablu aerian * Electrica face calcule noi pentru o alternativă, evident, mai complicată şi mai scumpă O situaţie c...
Tot mai mulţi copii şi tineri au ajuns la spital, în ultima perioadă, cu leziuni oculare definitive şi incurabile, din cauza „proiectării în ochi” a luminii provocate de lasere de jucărie, spune profe...