Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

CSU Galaţi - CSM Focşani 22-19, în etapa a 2-a a Diviziei A

În etapa a doua a Campionatului Diviziei A, la Galaţi s-au întâlnit echipele masculine CSU şi CSM Focşani. O confruntare a două formaţii orgolioase, care au dorit cu orice preţ victoria.

Şi preţul a constat în faze tensionate, extrem de multe faulturi, eliminări cu nemiluita. Din  păcate, acest joc a "beneficiat" şi de un arbitraj slab, al cuplului bucureştean Iliescu-Manea.

Tensiunea s-a instalat pe teren încă din  primele minute, când focşănenii au dat o replică dârză. După 2-1 şi 4-3, scorul a evoluat o bună perioadă de timp în favoarea oaspeţilor: 5-6 (min. 20), 6-8 şi 8-10 la pauză.

La reluare au fost chiar trei  goluri în favoarea vrâncenilor, în min. 35: 10-13. Din acest moment, însă, elevii antrenorului Mihai Pantea au schimbat registrul tactic, au fost mai tranşanţi şi rezultatul s-a văzut pe tabela de scor: 14-14 (min. 45), 18-16, 21-18 şi 22-19 la fluierul final.

Echipa învingătoare a folosit următorii jucători: Andronic, Bârjoveanu - Vieru 6, Costea 5, Dospinescu 4, Soare 1, Ragea 4, Tudorache 2, Aniţa, Lăpuşneanu, David, Ştefan şi Bursuc.

În etapa viitoare, „studenţii” vor juca în deplasare, cu Poli Iaşi.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.