Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

OȚELUL, al treilea succes la rând

SC Oţelul Galaţi a obţinut cel de-al treilea succes al iernii, după ce a învins, scor 2-0 (1-0), formaţia AFC Metalul Buzău, ocupanta locului 5 din Seria a II-a a Ligii a III-a, într-o partidă amicală ce s-a disputat în localitatea gălăţeană Schela. Golurile oţelarilor au fost marcate de Ruben Silvestre şi Bogdan Danciu, noul jucător roş-alb-albastru.

Antrenorul Alexandru Ciobanu a început jocul în următoarea formulă: Udeanu - Al. David, R. Moglan, B. Matei, Manău - Crihană, Necşulescu - Al. Vasile, Bîrlădeanu, Stoian - Silvestre.

În minutul 42, George Bîrlădeanu a fost eliminat pentru proteste, locul acestuia în teren fiind luat, după pauză, de Bogdan Danciu. În repriza secundă, au mai evoluat: Vlasie, Oprea, Gâţă, Sevastian, Chiriac, Bahnaşu şi Cârjan.

Următorul meci amical va avea loc sâmbătă, 24 februarie, în compania formaţiei ACS Sportul Chiscani, ocupanta locului 13 în Seria a II-a a Ligii a III-a, zilele următoare urmând să fie anunţate ora şi locul de desfăşurare.

Altfel, juniorul Ştefan Stancu, legitimat la Sporting Lieşti, a fost convocat la naţionala Under 18. "Stancu a fost urmărit în mai multe partide de un referent zonal al Departamentului de Scounting al FR Fotbal, iar pe 4 martie va merge la Bucureşti, la o convocare a naţionalei U18. Acesta este primul jucător din istoria Lieştiului convocat la echipa naţională", a apărut pe pagina oficială a clubului Sporting Lieşti.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
SB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.