O gălăţeancă reconfirmă convocarea la lotul pentru triatlon. Delia Dudău, primul loc la Cupa Federaţiei
La Complexul Olimpic de la Izvorani, a fost organizată "Cupa Federaţiei" la aquatlon, care a contat şi criteriu de selecţie pentru loturile naţionale de triatlon. Peste o sută de sportivi, de la 18 cluburi afiliate federaţiei de specialitate, s-au prezentat la competiţie. Galaţiul a fost reprezentat de 12 sportivi, de la două cluburi: Aqua Sport şi Danube Swim.
Dintre gălăţeni, cel mai bun rezultat a fost cel al Deliei Dudău (Danube Swim, antrenor Gabriel Constantinescu), convocată în lotul naţional de triatlon - cadeţi, care a trecut baremul, după ce a terminat cursa de alergare (2,5 km) pe locul cinci, iar pe cea de înot (400 m liber) pe locul secund, iar la "general" a fost prima clasată.
"A fost o experienţă de neuitat, cu emoţii la înot, dar mi-am dat seama că pot, astfel că în final am trecut cu brio baremul. Urmează un duatlon (n.r. - 5 km alergare, 20 km ciclism, 2,5 km alergare) în luna martie, pentru care mă pregătesc deja, chiar dacă vremea nu a fost cea mai prietenoasă în ultimul timp, apoi va veni Campionatul Naţional de la Bucureşti, la începutul verii", ne-a declarat Delia Dudău.
Antrenorul Deliei, Gabriel Constantinescu, este foarte mulţumit de rezultatele sportivei sale. "Aş putea afirma că a îndurat condiţiile vitrege de pregătire, atât timp cât adversarii ei se pregătesc în sala de atletism de la "Lia Manoliu", iar noi pe Stadionul "Dunărea", chiar şi când au fost -3 grade. Dacă anul trecut la duatlonul de la Buftea a fost pe locul 6, anul acesta va trebui să se menţină pe locul primul loc, pentru a demonstra că poate reprezenta România la triatlon", ne-a precizat Constantinescu.
Celelalte clasări ale sportivilor de la Danube Swim au fost: copii (200 m înot liber, 1,25 km alergare), David Ragea - locul 3 şi Raisa Danilov - locul 6 (ambii 11 ani), Maria Gheţău - locul 4 şi Alexia Burlui - locul 7 (12 ani); cadeţi (400 m înot, 2,5 km alergare), Alina Andrei - locul 6, Denisa Crihană - locul 7, ambele la catetoria 14-16 ani, şi Albert Stratulat - locul 4 la categoria 16-18 ani.
Aqua Sport (antrenor Mihaela Hodină) a obţinut următoarele rezultate: Maria Radu (12 ani) - locul 3, Teodora Mihai (11 ani) - locul 5 şi Raluca Boboc (12 ani) - locul 6, la copii, respectiv, Răzvan Hodină (14-16 ani) - locul 6, la cadeţi.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.