Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Juniorii de la LPS, liderii seriei

În Campionatele Naţionale ale juniorilor A şi B s-a disputat meciurile unei etape restanţă, prima din returul actualului sezon, amânate în luna martie din cauza viscolului. O deplasare reuşită au avut juniorii mari ai Liceului Sportiv Galaţi (foto), care au obţinut o victorie care i-a urcat în fotoliul de lider al Seriei a II-a. Jucând cu cei de la LPS Buzău, care se aflau pe primul loc, elevii antrenorului Silviu Păunescu au câştigat cu categoricul scor de 5-1. Golurile echipei învingătoare din acest derbi de clasament au fost înscrise de Oancea 2, Rusu 2 şi Dănăilă. La juniorii B au învins buzoienii cu scorul de 3-0.
Jucătorii echipei SC Oţelul au jucat pe terenul din Odobeşti, acolo unde evoluează echipele LPS Focşani. Prima echipă a încheiat la egalitate: 3-3, toate golurile avându-l drept autor pe Andrei Munteanu. Juniorii mici gălăţeni au cedat la diferenţă mare de scor, 0-5. Echipele ACSM Dunărea au stat.
Campionatul juniorilor A şi B se încheie în weekend. Sâmbătă au loc derbiurile gălăţene dintre LPS şi Dunărea, în timp ce Oţelul va juca duminică cu Petrolul Ploieşti. Toate partidele vor fi găzduite de terenul sintetic de la „Siderurgistul”, de la orele 12,00 şi 14,00.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.