Două competiții importante, la Galați
La Sala Sporturilor "Dunărea" din Galați se va desfășura, astăzi şi duminică (ora 10.00), Campionatul Național de karate tradițional pentru copii, la care sunt așteptați sute de sportivi din țară, printre care și cei de la cluburile de profil din Galați: Meikyo (antrenori Dana Stamate Farkas, Adrian Farkas, Eusebiu Diaconu și Octavian Tilica), Kodo (Mihai-Cristian Tâmpeanu și Alin Daiciu), respectiv, Karate Club (Silviu Băraru și Adrian Coman).
Evenimentul, ajuns la a 27-a ediție, este organizat de Karate Club și Federația Română de Karate Tradițional, în colaborare cu Primăria Municipiului Galați.
Totodată, va avea loc și a treia ediție a "Cupei Regelui", trofeu care se va acorda clubului cu cele mai bune rezultate. În primii doi ani ai competiției, râvnitul trofeu a ajuns la Meikyo Galați, asfel că micuții karateka de la acest club îşi doresc să reușească încă o astfel de performanță și să păstreze trofeul.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.