Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

ŞAH. Şcoala Sfânta Ana, vicecampioană naţională

Staţiunea vâlceană Căciulata a găzduit întrecerile Campionatului Naţional Şcolar "Elisabeta Polihroniade" la şah. La întreceri au luat parte 17 echipe mixte, reprezentând învăţământul primar (clasele I-IV). Galaţiul a fost reprezentat de echipa Şcolii Gimnaziale Nr. 29 "Sfânta Ana" (director Florin Andronic), pregătită de antrenorul Ionel Covrig. În formula Mario Bogdan Boghici, Luckas Jiglău, David Eduard Sofrone şi Maria Preda, formaţia gălăţeană a avut o foarte bună evoluţie, cu un bilanţ de cinci victorii, o remiză şi o înfrângere, care a însemnat acumularea a 11 puncte, performanţă care i-a adus locul al doilea în ţară.
Iată rezultatele înregistrate: 2-2 cu Şcoala 39 Bucureşti, 3-1 cu Sighetu Marmaţiei, 0-4 cu Turda (campioana naţională), 4-0 cu Joseni (Harghita), 4-0 cu Şcoala din Ştei, 2,5-1,5 cu Tulcea şi 3-1 cu Satu Mare. Doi elevi de la "29" - Mario Boghici şi David Sofrone - au fost recompensaţi cu medalii de argint şi bronz pentru performanţele realizate.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.