DJTS și CSM Dunărea Galați, în grevă de avertisment
Angajații de la Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Galați și CSM Dunărea Galați (ce fac parte din Ministerul Tineretului și Sportului) s-au alăturat, vineri, 27 iulie 2018, colegilor din țară la greva de avertisment.
„Sindicatul Naţional Sport şi Tineret protestează în numele a peste 3.500 de salariaţi din Sport şi Tineret care s-au săturat să fie bătaia de joc a conducerii ministerului. Astăzi (vineri, 27 iulie 2018 - n.r.), în urma aplicării prevederilor Legii salarizării 153/2017, 70 la sută din personal, indiferent de vechime, studii, funcţie, este plătit cu 1.300 lei net/lună. Membrii noştri au aşteptat suficient după promisiunile mincinoase al reprezentanţilor MTS şi MMJS şi sunt hotărâţi să înceteze munca pe o perioadă nedeterminată”, se arată într-un comunicat al sindicatului.
Acţiunile de protest vor continua la 2 august, cu o nouă grevă de avertisment, cu încetarea activităţii, între orele 10,00-12,00.
”Am încercat pe cale amiabilă, dar degeaba. În țară, au dat în judecată și deja au câștigat. Au salarii în plată conform deciziei Curții Constituționale”, a declarat unul dintre greviștii gălățeni.
Pe 8 august, sindicaliștii au anunțat o grevă generală, cu ”încetarea totală a activităţii în Sport şi Tineret până la soluţionarea revendicărilor”.
{gallery}djts-si-csm-dunarea-galati-in-greva-de-avertisment{/gallery}





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.