Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Supermeci în Supercupă, la futsal! Încă un trofeu pierdut la limită

Echipa gălățeană United a pierdut la limită, scor 3-4, Supercupa României, în faţa formaţiei Informatica Timişoara, meci care s-a disputat sâmbătă, la Sighişoara.

United a început slab, fiind dominata categoric în prima repriză, iar în aceste condiţii a ajuns să fie condusă cu 2-0, proporţiile diferenţei de scor fiind limitate de portarul Ionuţ Păduraru, excelent înlocuitor al accidentatului „Nene”. În ultimele secunde ale primei reprize un şut al Laşcu a fost deviat norocos de Coco în poartă pentru 2-1, de ajuns ca „dieselul” United să aibă demaraj. Imediat după reluare, echipa gălăţeană a jucat infinit mai bine. Şi-a reamintit de pressing şi aşa a început să conteze în joc şi chiar să domine în multe momente. Însă, o imprudenţă a lui Rafinha a însemnat al doilea „galben”, eliminare şi două minute de inferioritate numerică, perioadă spre finalul căreia Informatica a profitat şi a făcut 3-1 (min. 28).

Totuşi, United a reuşit să revină. Crăciun a recuperate la centru şi i-a pasat excelent lui Coco, care a redus la 3-2 (min. 31), iar cu şase minute înainte de final chiar a egalat: pasa lui Laşcu a fost reluată în bară de Crăciun, iar pe deviere Laşcu a marcat. Din nefericire, avantajul moralului superior al echipei ce revine spectaculos practic n-a existat. Parcă anesteziaţi de bucuria egalării, cei din echipa gălăţeană au fost impardonabili de statici după repunerea de la centru şi au primit gol la doar câteva secunde după reuşita lui Laşcu. 4-3 pentru Informatica şi eforturile dinspre final, cu jucător de câmp în locul portarului, n-au fost de ajuns pentru o nouă revenire.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.