Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Fotbal. Campioana joacă cu Gloria Iveşti

Cea de-a doua etapă a Ligii a IV-a programează primul derbi al competiţiei. Astăzi, de la ora 12,00, pe terenul de la Stadionul „Dunărea” se întâlnesc ocupantele locurilor 1 şi 3 din ediţia trecută, respectiv ACS Universitatea „Dunărea de Jos” şi Gloria Iveşti. Chiar dacă „studenţii” pornesc favoriţi este de aşteptat o replică a iveştenilor, care pot face disputa mai interesantă. Arbitrează Florin Macovei, observator fiind Costache Ciubotariu.

Tot astăzi se dispută şi partida Zimbrul Slobozia Conachi – Agrostar Tuluceşti (terenul „Dunărea II”, ora 17,00, cel din Slobozia se află în renovare, din primăvară; arbitrează Ciprian Carp, observator Daniel Burloiu). Restul jocurilor au loc mâine de la ora 12,00: Victoria Independenţa – Victoria Tecuci (Ionuţ Constantinescu, Veronel Silviu Ioan), Juventus Toflea – Viitorul Costache Negri (Marian Dinu, Aurelian Braşoveanu), Avântul Vânători – Voinţa Cudalbi (Ionuţ Cojocaru, Cristian Lupoae), Muncitorul Ghidigeni – Quantum Club Galaţi (Ionuţ Bozean, Ionel Gâdei) şi Avântul Drăgăneşti – Unirea Braniştea (Cristian Dragomir, Nicoleta Chirilă).
* Pentru echipele din Liga a V-a, startul oficial din acest sezon va avea loc astăzi, dar nu în campionat ci în ”Cupa României” – etapa I, judeţeană. O surpriză o constituie prezenţa echipei Avântul Valea Mărului, după ce în iarna trecută s-a retras din Liga a III-a din motive financiare, va activa în cel de-al cincilea eșalon. Iată programul acestor partide: astăzi, Avântul Valea Mărului – Zorile Griviţa (ora 17,00, arbitru Gabriel Mihai) ; mâine, de la ora 11,00: Siretul Piscu – Flacăra Pechea (Dorel Carp), Unirea Hanu Conachi – Viitorul Umbrăreşti (Cătălin Nazare), Foresta Şendreni – Avântul Matca (se joacă la Braniştea – arbitru Cătălin Ghionea), Mălina Smârdan – Prutul Vlădeşti (Alexandru Perju) şi Voinţa Cişmele – ACS Lascăr Schela (Adrian Sava).

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.