CSM Phoenix CSU, evoluţie în creştere
Echipa masculină CSM Phoenix CSU a pierdut, scor 88-93 (37-49), în fața formației CSM Tg. Mureș în prima etapă a campionatului Ligii Naționale (Grupa Valorică C), disputată în deplasare. Rezultatul final, dar mai ales evoluția scorului și a jocului sunt peste așteptările antrenorului gălățenilor, Dragan Radovici. "În acest meci, era foarte important pentru moral să nu pierdem la o diferență mare de puncte", a declarat Radovici.
Meciul a fost unul echilibrat, gălățenii reușind de mai multe ori să se apropie de adversari, fiind chiar pe punctul de a prelua conducerea, în ultimul sfert. În minutul 36 (80-82), Miller a fost eliminat pentru cinci greșeli personale, acela fiind de altfel momentul desprinderii definitive a mureșenilor. Până la eliminare, Miller a fost al doilea cel mai bun marcator al gălățenilor, cu 21 de puncte. Un alt jucător din "cinciul" de start nu a terminat meciul pe parchet, sârbul Dukici, care a fost eliminat încă din minutul 29, gălățenii înregistrând și a treia eliminare, cu zece secunde înainte de finalul meciului.
Cel mai eficient jucător gălățean a fost Corpodean - căpitanul echipei, care a reușit "double-double", cu 23 de puncte (5x3 p), 12 recuperări și 5 pase decisive. Ceilalți realizatori ai CSM Phoenix CSU au fost: Perovici 25 puncte, 8 recuperări, 4 "assists"; Miller 21 p, 4 r, 3 a; Voinescu 9 p, 2 r, 7 a; Vlad 5 p, 2 r, 1 a; Dukici 3 p, 2 r, 4 a; Stan 2 puncte și 5 recuperări.
În etapa următoare, CSM Phoenix CSU Galați va juca cu CSM VSKC Miercurea Ciuc, partida urmând să se dispute pe 17 octombrie, pe teren propriu.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.