Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

CSM Galați, înfrângere la Buzău

Echipa de handbal CSM Galați a pierdut, scor 18-23 (8-10), în fața formației Gloria Buzău, în meciul disputat duminică seara, în deplasare, contând pentru etapa 13 a Ligii Naționale. Partida a avut un început foarte intens și echilibrat, gazdele trecând în avantaj în minutul 22, 8-7. Ca și în jocurile precedente, gălățencele au avut probleme pe partea de apărare, lucru care a fost speculat de buzoience.

Acest rezultat, coroborat cu victoria celor de la HC Dunărea Brăila, a făcut rocada între cele două echipe. Astfel, CSM Galați coboară pe locul 13 (5 puncte), direct retrogradabil, și pune o presiune mare pe jucătoarele de la Galați care sunt nevoite să obțină puncte pentru a scăpa de zona ”fierbinte”, în timp ce Dunărea se află pe locul 11 (7 puncte), iar pe locul 12, ultimul pentru barajul de promovare/menținere în LN este ocupat de formația CSU Cluj Napoca (6 punct).

În etapa următoare, CSM Galați va juca, pe teren propriu, cu SCM Craiova (locul 7). Dunărea Brăila se va confrunta cu Gloria Buzău (nou promovată, locul 6), iar CSU Cluj va juca împotriva formației sibiene, Măgura Cisnădie (locul 4).

Evaluează articolul
Fii primul care votează
SB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.