Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Simona Halep, în turul trei la Indian Wells

 

Simona Halep, locul 2 mondial, s-a calificat în turul al treilea al turneului de categorie Premier Mandatory de la Indian Wells (California), după ce a învins-o, în această noapte, pe cehoaica Barbora Strycova (locul 50 WTA), scor 6-2, 6-4.

A fost un meci cu o desfășurare conform confruntărilor directe dintre cele două (4-0 pentru româncă), cu o singură excepție, revenirea de la 2-4 la 4-4 în setul secund pentru cehoaică, partida a fost dominată de Halep, campioana din 2015 a turneului californian. Următoarea adversară a Simonei va fi ucraineanca Kateryna Kozlova, jucătoare venită din calificări. Simona Halep nu a mai jucat până acum cu ucraineanca de 25 de ani, care a învins-o pe Sasnovich, 6-4, 2-6, 6-0. Kozlova vine din calificări, unde le-a învins pe Kratzer și Sorribes-Tormo. În primul tur pe ”principale” a trecut de Siniakova. Kozlova e acum pe locul 114, iar cea mai bună clasare a fost locul 62. Dacă Simona va trece de acest tur o va întâlni pe învingătoarea dintre Marketa Vondrousova, care a eliminat-o pe finalista de anul trecut, Daria Kasatkina, și Jelena Ostapenko.  În sezonul trecut, Simona Halep s-a oprit în semifinale, fiind eliminată de Naomi Osaka, actualul lider mondial. 

Tot în această noapte, Mihaela Buzărnescu a pierdut cu Daria Gavrilova, cu scorul de 6-2, 6-2, în turul secund al competiției. La dublu, perechea Mihaela Buzărnescu/Irina Begu a pierdut, scor 6-7 (3), 5-7, în fața perechii Gabriela Dabrowski/ Yi-Fan Xu (Canada/ China), în turul inaugural. Câștigătoarele se vor confrunta cu perechea româno-americană Monica Niculescu/Abigail Spears.

Singurul român de pe tabloul de simplu, Marius Copil, a fost învins de moldoveanul Radu Albot, scor 6-2, 6-2. 

 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
SB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.