United, la a şasea finală ratată
Murphy si legile lui, tare-i mai place în Galaţi! O zi începută cu înfrângerea fotbalistelor de la FC Universitatea dintr-un gol luat în minutul 90, deşi au dominat, s-a terminat la fel de rău, ba chiar mult mai dureros. În finala Cupei României la futsal, United Galaţi a fost echipa mai pozitivă, s-a aflat în atac mai tot timpul, dar a pierdut cu 1-2 în faţa gazdelor de la Dunărea Călăraşi. Garcia, portarul spaniol al echipei din Călăraşi, a apărat exasperant de bine, în special în prima repriză, astfel că United a ajuns, de parcă ar fi un blestem, la a şasea finală – patru în Cupa României şi alte două în campionat – la finalul căreia priveşte cum adversarul ridică trofeul.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.