Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Hocheiștii echipei gălățene se mențin în graficul pentru primul loc

Echipa de hochei CSM „Dunărea” Galaţi şi-a mărit şansele de a termina sezonul regulat al Campionatului Naţional pe primul loc, în urma victoriei de miercuri seară scor 6-3, din partida jucată în deplasare cu ACSH Gheorgheni.

Hocheiştii echipei gălăţene au început meciul excelent şi în minutul 7 conduceau cu 3-0, prin golurile reuşite de Zagidulin, Neznamov şi Baskov. S-a ajuns la scorul de 0-3 în prima pauză, dar probabil a apărut relaxarea dictată de subconştient şi s-a ajuns la emoţiile diferenţei minime, scor 2-3. Reacţia echipei gălăţene a fost una promptă, Neznamov şi Mărcuş au dus scorul la 2-5 iar de acolo grijile au dispărut. Această victorie a fost reuşită în condiţiile unei absenţe majore din linia a doua gălăţeană, cea a lui Kiricenko, care se resimte după o accidentare la umărul drept!

CSM „Dunărea” mai are de jucat încă două partide la Gheorgheni, vineri şi sâmbătă (ultima iniţial era programată duminică), iar apoi vor urma două jocuri cu SC Miercurea Ciuc, unul pe teren propriu, din care formaţia gălăţeană are nevoie de încă opt puncte pentru a încheia sezonul regulat pe primul loc

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.