Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

CSM Arcada, doar un punct la Dinamo

UPDATE: CSM Arcada a pierdut, scor 2-3, în fața formației Dinamo, în al doilea meci din faza secundă a Diviziei A1 de volei. Dinamoviștii au reușit o revenire de senzație, după ce erau conduși cu 2-0, cu un joc categoric în favoarea gălățenilor (25-12 și 25-17).


Echipele masculine din primul eşalon de volei se întâlnesc astăzi în etapa a doua a campionatului, grupa locurile 1-6, o rundă intermediară. La trei ore diferite au loc partidele: Dinamo Bucureşti - CSM Arcada (ora 16,00), VM Zalău - SCM U Craiova (ora 18,00 - la Digi Sport) şi Steaua - CSM Bucureşti (ora 20,00 - Digi Sport). După etapa întâi o primă constatare - echipele de pe primele trei locuri au câştigat in corpore (Zalău, Galaţi, Craiova), în dauna celor de pe poziţiile 4-6: CSM Bucureşti, Dinamo şi Steaua.  
„Disputa va continua în acelaşi registru, după calculele hârtiei. În ce ne priveşte, echipa noastră rămâne permanent concentrată, pentru că meciurile pentru podium se vor încinge pe parcurs. Întâlnim echipa Dinamo, în deplasare, în care avem nevoie de o atitudine optimă a băieţilor pentru a ne putea trece în cont punctele puse în joc. Întâlnim o grupare valoroasă, de mare tradiţie în voleiul românesc şi numai printr-o evoluţie de excepţie ne putem impune”, ne-a spus antrenorul Sergiu Stancu.
În ceea ce îi priveşte pe susţinătorii Arcadei, aceştia ar dori un scor strâns la Zalău (un 2-3 sau 3-2, de pildă), pentru ca astfel echipa favorită ar prelua fotoliul de lider. Dacă aceasta este dorinţa susţinătorilor „noi nu avem, în această perioadă, decât varianta victoriei. Să ne câştigăm punctele, indiferent de ce fac partenerele noastre de competiţie”, a completat tehnicianul gălăţean.
Arcada (locul 3 în clasament, cu 49 de puncte) a plecat ieri-dimineaţă spre Capitală, iar după-amiază a avut loc antrenamentul de acomodare în Sala „Dinamo”. S-a deplasat întregul lot, de la căpitanul Ivan Raici la juniorul Lefterache.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
SB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.