Poliţiştii gălăţeni, performeri în Spania
Peste 150 de echipe alcătuite din poliţişti de pe bătrânul continent şi-au dat întâlnire la un turneu de fotbal, organizat de Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor. Competiţia s-a desfăşurat la Palma de Mallorca, pe trei categorii de vârstă. La „peste 40 de ani” au fost înscrise 32 de echipe, între care şi cea a poliţiştilor gălăţeni, de la CS Danubius 1995.
Având deja o bogată experienţă în astfel de competiţii, poliţiştii-fotbalişti din Galaţi s-au comportat la înălţime şi de această dată. Repartizaţi într-o grupă de opt echipe, au înregistrat patru victorii, două egaluri şi o singură înfrângere: 2-4 cu echipa din Serbia, 6-0 cu cea din Austria, 4-0 cu Elveţia, 1-0 cu Italia, 4-0 cu naţionala poliţiştilor din Croaţia, 2-2 cu Cehia şi 1-1 cu ruşii din Moscova, în derbiul grupei. În „sferturi”, au jucat cu colegii din Sofia, vicecampioni mondiali, pe care i-au învins la limită, cu 2-1. Greu a fost şi meciul din semifinale, unde au jucat, pentru a doua oară, cu moscoviţii. La finele timpului regulamentar tabela a arătat egalitate, scor 1-1, iar la loviturile de departajare a fost 3-1. Apoi a urmat marea finală, cu echipa poliţiştilor din Sankt Petersburg, ruşii impunându-se la limită, scor 1-0, după un jco foarte echilibrat.
Principalii marcatori ai Clubului Danubius au fost Daniel Pleşu - 9 reuşite, Nicuşor Ilie - 6 şi Jireghie - 4.
Conducătorii delegaţiei noastre, George Căpătan şi Marian Nistor, s-au bazat pe un lot de 12 jucători: Tănăsilă şi Oprea - Şerban, Bartel, Jireghie, Pleşu, Nicuşor Ilie, Băgan, Gurguiatu, Luca, Munteanu şi Lupu.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.