Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

”Cupa Danubius”, adjudecată de gălăţeni

Competiţia tradiţională "Cupa Danubius", ajunsă la a 27-a ediţie şi cu peste 120 de sportivi speciali la start, reprezentând 15 cluburi din ţară şi invitaţi din Republica Moldova, a fost din nou o deplină reuşită, în organizarea APH Sporting Club Galaţi. Semenii noştri cu nevoi speciale au fost din nou admirabili în competiţiile sportive ale "Cupei Danubius". Între participanţi s-au aflat concurenţi reprezentând cluburi de mare tradiţie, precum cele din Braşov, Lugoj, Turda, Bucureşti, Constanţa şi, bineînţeles, APH Sporting Club Galaţi (preşedinte, Vasile Cristea).
Au avut loc întreceri la atletism (patru probe), powerlifting, tenis de masă şi pescuit sportiv. La atletism s-au evidenţiat gălăţenii: Marian Petria (component al lotului naţional paralimpic), Gigi Agachi, Aurelian Căuş, Iuliana Liga, Cristina Plugaru şi Paula Cristea - decanul de vârstă al participanţilor, respectiv, George Banciu (Arad), Ion Dârlea (Cluj), Cătălin Rădulescu (Ploieşti), Elena Flocea (R. Moldova), Luminiţa Smau (Constanţa) şi Mărioara Stănescu (Lugoj).
La tenis de masă s-au remarcat sportivii clujeni, câştigători fiind Petru Ifrosa, Ion Dârlea şi Florentina Hriscu, evidenţiaţi fiind şi gălăţenii Leontin Luca şi Ionuţ Chiriţă.
Pescuitul sportiv a prilejuit momente remarcabile de destindere şi socializare, toţi participanţii bucurându-se de minunata „repriză” de pe malul bălţii şi de câteva „capturi” notabile.
Clasamentul general pe cluburi al tradiţionalei competiţii arată astfel: 1. Galaţi, 2. Brăila, 3. Cluj.
După trei zile de competiţie, organizatorii - APH Sporting Club, Consiliul  Judeţean, Consiliul  Local, Primăria Galaţi, DJTS şi Fundaţia Sportul Gălăţean, precum şi un mare număr de voluntari, au oferit o întrunire prietenească celor pentru care nu există piedici când este vorba de practicarea sportului şi nu numai.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.