Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Gălăţenii ”atacă” ecluzele pe Canalul Dunăre - Marea Neagră

Continuând tradiția de promovare a sporturilor pe apă, Club Sportiv Nautic Mila 80 Galați și Imbold Galați, foarte cunoscute în special printre iubitorilor „turelor cu caiacul”, în parteneriat cu Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile S.A,. organizează evenimentul „Cursa Canal Dunăre – Marea Neagră”. Acesta va marca împlinirea a 35 de ani de la inaugurarea Canalului Dunăre – Marea Neagră, un obiectiv de mare importanță națională și internațională.
Evenimentul va dura trei zile, în perioada 24 – 26 mai 2019. În data de 24 mai 2019, la ora 18,00, se va instala în Cernavodă tabăra unde se vor aduna toți cei care doresc să participe la cursă. A doua zi, 25 mai, la ora 7,30, se va da startul de pe malul Dunării, în amonte de podul „Ing. Anghel Saligny”, unde se vor grupa toți participanții, pentru a se pregăti să intre în ecluză. La ora 8,00 este planificată intrarea tuturor ambarcațiunilor în ecluza Cernavodă Canal Dunăre – Marea Neagră, ecluză care se va deschide în premieră națională pentru caiace şi celelalte ambarcaţiuni „turistice”.
Traseul va continua până în localitatea Poarta Albă, unde participanții se vor opri pentru înnoptare pe brațul Midia Năvodari (la monumentul Memorial de la Poarta Albă). În ziua a treia (26 mai), se va pleca la ora 9,00 către Agigea. Înainte de ecluză, la sediul Companiei Naționale Administrația Canalelor Navigabile, pe partea dreaptă a canalului, va fi finalizată cursa.
La acest eveniment și-au anunțat participarea sportivi din România, dar și din străinătate. Primăriile Cernavodă, Agigea și Poarta Albă sunt, de asemenea, implicate în desfășurarea acestei ture de anvergură. Cei care doresc să se alăture grupului de participanţi, pot contacta organizatorii la numărul de telefon 0726693205.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.