Patricia Țig, meci maraton pentru al doilea trofeu în Mexic
Patricia Țig a încheiat ”pregătirea” din Mexic cu un al doilea trofeu câștigat la Cancun, într-un turneu ITF, după ce s-a impus în finală, scor 6-2, 4-6, 6-3, în fața jucătoarei Melany Solnage Krywoj, într-un meci maraton de 2 ore și 35 de minute. Pentru gălățeanca de 24 de ani aceasta a fost a zecea victorie consecutivă, după ce săptămâna trecută și-a trecut în palmares primul trofeu de la revenirea în circuit, la numai câteva luni de când a devenit mamă.
În afară de aceste două trofee, Patricia Țig mai are încă 12 trofee, la simplu - cel mai valoros fiind cel de 25.000 de dolari, din 2014, și alte patru, la dublu, toate în perioada 2012-2014.
Altfel, acesta a fost ultimul turneu din Mexic, gălățeanca urmând să revină în Europa, unde va juca în preliminariile celui de-al treilea turneu de Grand Slam al anului, Wimbledon. Meciurile din calificări vor debuta în 24 iunie.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.