Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Campioană naţională, performeră şi la şcoală

Gălăţeanca Bianca Bulat, legitimată la CS Arcada (antrenor Marian Dimulescu), a încheiat prima jumătate a acestui an cu satisfacţii maxime, performanţele de pe terenurile de tenis fiind încununate acum şi de rezultatele foarte bune pe linie şcolară, la absolvirea clasei a VIII-a şi examenul ce a urmat.

Pe plan sportiv, junioara în vârstă de 14 ani a avut un prim moment de referinţă la turneul de selecţie pentru lotul naţional, organizat de federaţia de specialitate în ultima decadă a lunii aprilie, unde au participat primele 16 clasate în ierarhia naţională şi a terminat pe locul patru.
A urmat marele succes de la sfârşitul lunii mai, când Bianca Bulat şi-a confirmat din plin curba ascendentă, prin câştigarea titlului de campioană naţională a junioarelor de 14 ani.
În acelaşi timp, a performat şi în activitatea şcolară. A terminat cu brio Şcoala Gimnazială "Mihail Sadoveanu", având pentru clasele V-VIII o medie generală de 9,96. În ultimele zile a trecut prin emoţiile examenului de Evaluare Naţională, unde s-a descurcat foarte bine şi a obţinut nota 9,40. Astfel, are o media de admitere de 9,51, una excepţională în condiţiile în care studiile au trebuit îmbinate cu antrenamente zilnice şi multe deplasări de durată pentru participarea la turnee.
De altfel, Bianca Bulat n-are încă timp de vacanţă, plecând aproape imediat după aflarea rezultatului de la examen către Râmnicu Vâlcea, la un turneu din circuitul FRT al categoriei superioare de vârstă, Under 16, unde a ajuns până în finală, pe care o va juca astăzi. În cele trei meciuri de până acum, a cedat în total doar cinci game-uri.
Cu media de admitere menţionată, poate intra la orice colegiu din oraş, iar Bianca Bulat ne-a transmis că a decis să-şi facă studiile liceale la "Emil Racoviţă".

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.