SC Oțelul și-a stabilit programul amicalelor
Echipa gălățeană de Liga a III-a SC Oțelul și-a stabilit meciurile amicale pe care le va disputa în perioada următoare. Astfel, pregătirile se vor desfășura în continuare la Stadionul "Oțelul", acestea bazându-se în mare parte pe acumulări fizice, specifice acestei perioade. Începând cu 31 iulie, gălățenii vor intra "în pâine", cu primul meci amical, cu cei de la CSM Focșani, adversari din campionat. Pe 3 august, SC Oțelul va juca împotriva celor de la ACS Viitorul Ianca (Liga a III-a), pe 7 august se va confrunta cu formația Dacia Unirea Brăila (tot eșalonul al treilea), pe 9 august urmează o confruntare județeană, cu Agrostar Tulucești (Liga a IV-a), apoi, în 17 august, cu Hușana Huși (Liga a III-a).
Primele meciuri oficiale din sezonul 2019-2020 se vor disputa luna viitoare, pe 14 august, în faza secundă a "Cupei României", iar pe 24 august se va da startul în campionatul Ligii a III-a.
Altfel, Alexandru Ciobanu a revenit în această vară la SC Oțelul, iar sub "bagheta" lui se află un lot format din mulți juniori de la Centrul de copii și juniori, de la U17 și U19, echipe care au ajuns în turneele finale ale categoriilor lor de vârstă.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.