Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

”Cupa Arcada” poate începe

În vederea participării la o nouă ediție a ”Cupei Arcada”, competiție organizată de clubul cu același nume, stafful tehnic a continuat cu asiduitate pregătirile cu jucătorii rămași la Galați. O primă verificare a fost în meciurile din Bulgaria, de la Dobrici (3-1 și 1-3). După eliminarea de la Campionatul European, sunt așteptați și cei patru jucători români de la lotul ”tricolor”: Matei, Cristudor, Bala și Gheorghiță. Sud-americanii Carrasco (Venezuela) și Cabrera (Porto Rico) au sosit deja la pregătiri. În aceste condiții, la prezentarea lotului, de sâmbătă seara, cu excepția estonianului Kallo, se vor afla toți ceilalți jucători. Iată și numele celor șapte jucători care au continuat prgătirile la Galați, sub comanda antrenorului Sergiu Stancu: Hernan, Bissette, Niels Klapwijk, Vasile Talpă, bulgarul Georgiev, Milos Terzici și juniorul Alexandru Lefterache.
”Cupa Arcada” este o competiție de mare tradiție, ajunsă la a 28-a ediție, iar în acest an vor fi prezente patru echipe: SCV Hebar Pazargic (Bulgaria), campioana din 2017 - SCM U Craiova, nou-promovata SCM Gloria Buzău și, bineînțeles, campioana en-titre CSM Arcada. Intrarea publicului va fi liberă.
În fiecare zi meciurile vor începe la ora 17.00, astăzi, Hebar - Craiova, ora 19.00, Arcada - Gloria; mâine, de la aceleași ore: Gloria - Hebar și Arcada - Craiova; duminică, de la ora 9.00: Craiova - Buzău și Arcada - Hebar.
Cele șase partide vor fi conduse de arbitri gălățeni: Nicolae Marin, Florin Dimache, Lucian Năstase și George Grădinaru.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.