Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

FUTSAL | Un nou iureş ofensiv, la ultimul meci din 2019

Vicecampioana United Galaţi a încheiat seria meciurilor din 2019 cu o rafală de goluri în repriza a doua a partidei din deplasare cu FK Odorheiu Secuiesc, câştigată cu scorul de 8-2, din cadrul antepenultimei etape a sezonului regulat din Liga 1.

Echipa gălăţeană a deschis scorul în minutul 3, prin Laşcu, gazdele replicând după câteva zeci de secunde, prin golul de 1-1. Vicecampioana ultimelor trei ediţii a revenit la conducere în min. 7, Obadă finalizând pasa ideală a lui Mimi Stoica, care l-a lăsat singur cu portarul. Au urmat aproape 20 de minute fără gol, apoi cei de la United şi-au început recitalul ofensiv, cu trei goluri în tot atâtea minute, însrise de Cireş (min. 26), Crăciun (27’) şi Burdujel (28’). FK Odorheiu a mai avut o zvâcnire (2-5, min. 31), gol cu care i-au stârnit din nou pe gălăţeni, United marcând de încă trei ori, prin antrenorul-jucător Florin Ignat (32’), Cireş (36’) şi Laşcu (39’).

Lotul celor de la United la acest meci i-a avut în componenţă pe: Grigoraș, Păduraru, Dinicuță - Obadă, Tacot, Cireș, Crăciun, Burdujel, Lașcu, Ignat, Stoica, Boșneagă, Crișan.

United Galaţi a urcat pe primul loc, cu un punct avans în faţa campioanei en-titre Imperial Wet Miercurea Ciuc, sperându-se la un eventual pas greşit al formaţiei harghitene, joi seară, 12 decembrie 2019, la meciul din deplasare cu Autobergamo Deva, care va închide etapa.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.